Ad

marți, 8 aprilie 2014

PRAJITURA IEPURAS



Reteta de prajitura guguluful iepurasului pentru Paste reprezinta un chec deosebit ce poate fi servit cu un real succes pentru masa ce serbeaza invierea Domnului. Desertul isi are si el rolul sau in cadrul oricarei mese festive si nu numai. De regula de Paste servim pasca sau cozonac, insa reteta pe care v-o prezentam pas cu pas mai jos ofera o alternativa pentru aceste doua preparate traditionale care nu sunt intotdeauna bine apreciate de unii dintre noi, existand printre invitati persoane care le considera greu de digerat. La final veti obtine un desert delicios care va face o impresie buna in randul musafirilor dumneavoastra.
Timp de preparare: 40 de minute.
Timp de coacere: o ora.
Ingredientele necesare pentru sase portii :
  • 150 grame de unt;
  • 75 grame de zahar pudra;
  • 75 grame de zahar tos;
  • doua oua;
  • doua galbenusuri;
  • doua albusuri;
  • 120 de grame de faina;
  • zahar vanilat;
  • coaja de lamaie rasa;
  • 100 de grame de ciocolata alba;
  • 25 grame de ciocolata amaruie;
  • 25 grame de frisca lichida.
Modul de preparare pentru reteta de prajitura guguluful iepurasului pentru Paste va este prezentat mai jos pas cu pas:
  1. Lasati untul sa se inmoaie la temperatura camerei peste noapte;
  2. Bateti untul cu zaharul pudra pana cand acesta din urma se dizolva complet si obtineti o crema uniforma;
  3. Bateti separat intr-un bol ouale intregi impreuna cu galbenusurile pana cand se omogenizeaza, apoi adaugati zaharul vanilat si coaja de lamaie rasa. Mixati in continuare pana cand obtineti o crema uniforma, pe care o adaugati peste compozitia de unt preparata asa cum v-am descris anterior. Amestecati bine pana la omogenizare;
  4. Incingeti cuptorul la 180 de grade Celsius timp de o jumatate de ora;
  5. Ungeti forma de guguluf cu unt si tapetati-o cu faina sau cu hartie de copt achizitionata din comert;
  6. Bateti bine albusurile cu un praf de sare pana cand obtineti o spuma ferma ce nu coboara din vas;
  7. Inglobati spuma de albus cu ajutorul unei linguri in compozitia preparata anterior, amestecand cu grija de sus in jos pentru a nu distruge in totalitate consistenta aerata a cremei de albus. Cand albusul este perfect integrat in compozitie incepeti adaugarea fainii cu ajutorul unei linguri, amestecand cu fermitate pentru a evita formarea de cocoloase;
  8. Cand intreaga cantitate de faina a fost inglobata in aluat, turnati compozitia in forma de guguluf pe care ati uns-o si tapetat-o anterior;
  9. Cand cuptorul este bine incins introduceti forma si lasati preparatul sa se coaca la foc potrivit timp de aproximativ o ora. Inainte de a scoate desertul din cuptor verificati-i gradul de coacere cu ajutorul testului scobitoarei, care consta in introducerea unei scobitori in aluat. Daca in momentul in care ati extras scobitoarea aceasta prezinta urme de aluat pe suprafata sa, inseamna ca prajitura trebuie sa mai stea la cuptor. In acest caz va recomandam sa reduceti focul pentru a evita rumenirea sa excesiva;
  10. Cand testul scobitoarei v-a iesit pozitiv, suprafata sa este curata in momentul extragerii din preparat, puteti scoate prajitura din cuptor. Lasati prajitura in forma timp de cinci minute, apoi scoateti-o si puneti-o cu grija pe un platou unde o lasati sa se raceasca in totalitate;
  11. Topiti ciocolata alba in douazeci de grame de frisca la foc mic sau la bain marie, apoi distribuiti-o uniform cat este calda pe suprafata prajiturii. Uniformizati-o cu ajutorul unei pensule;
  12. Topiti ciocolata amaruie in restul de frisca la foc mic sau la bain marie, apoi cat aceasta este calda decorati prajitura cu dare de ciocolata neagra in functie de imaginatia dumneavoasta;
  13. Lasati ciocolata sa se raceasca, inainte de a sectiona prajitura in feliute egale.
Prajitura guguluful iepurasului pentru Paste are un aspect placut si ii va incanta pe invitatii dumneavoastra. Cei mici vor fi incantati de desertul ce isi face aparitia pe masa si odata cu bucuria lor masa dedicata acestei mari sarbatori religioase va fi mai vesela si mai plina de viata.
Va dorim pofta buna!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu