Ad

luni, 14 aprilie 2014

Prăjitură Corina



Ingrediente
Pentru blat (pentru tava mare de la aragaz): 8 ouă, 9 linguri de zahăr, 5 linguri de făină, 1 praf de copt, 4 linguri de cacao, 125 ml apă minerală, 3 linguri de ulei
Pentru cremă: 1 plic budincă de frişcă sau vanilie, 1 pachet de unt (200 g), 8 linguri de zahăr, 300 ml lapte
Mod de preparare
Blat: Albuşurile se bat spumă cu zahărul, pe care îl adăugăm pe rând, lingură cu lingură. Adăugăm şi gălbenuşurile, unul câte unul şi mixăm bine.
Presărăm câte o lingură de făină amestecată cu praful de copt şi amestecăm foarte uşor, cu mişcări de răsturnare, de sus în jos. Turnăm apa şi uleiul, iar la final adăugăm cacaua.
Turnăm compoziţia rezultată în tava mare de la aragaz, pe care o acoperim în prealabil cu hârtie de copt.
O punem în cuptorul preîncălzit la foc mic mic.
Cremă: Praful de budincă se dizolvă cu puţin lapte din cei 300 ml. Restul de lapte se pune la fiert împreună cu zahărul. Când începe să clocotească, se toarnă praful dizolvat şi se amestecă continuu cu un tel până devine o budincă consistentă. Lăsăm budinca să se răcească bine.
Untul la temperatura camerei se mixează bine. Se adaugă budinca răcită, doar câte o lingură pe rând. Aveţi grijă să amestecaţi într-o singură direcţie, pentru a nu risca să vi se taie crema.
Întindem crema peste blatul răcit.
Presărăm deasupra nucă de cocos sau nuci caramelizate, după preferinţă.
Se taie foarte uşor cu ajutorul unui cuţit înmuiat mereu în apă caldă. Se serveşte rece de la frigider.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu